Stau la umbră sub cireșul din curte.
Nu mă gândesc la nimic și-mi e bine.
Privesc albinele cum adună nectarul
din florile, albe, de cireÈ™.
Aud tot mai încet cântecul păsărilor.
Adorm cu capul pe masă.

Un tunet putrenic mă trezește.
Pe cer, nori negri aleargă nebuni.
Fulgeră, trăznește, vântul se-ntețește.
Pe mine cad flori albe.
Cireșul se-apleacă pân’ la pământ.

A-nceput să plouă. Toarnă cu găleata.
Fug, speriat, în casă. Sunt ud până la piele.
Privesc prin fereastră și văd ce-i afară.
Doamne, parcă a venit sfârșitul lumii!

Plouă, plouă, de două ore plouă.
Vântul se oprește, plouă liniștit.
După un timp și ploaia se oprește.

Dintre nori, soarele apare zâmbind.
Viața reintră-n normal.