Din risipiri mi-am adunat ființa
Printre ruina unui timp trecut
Orbecăind , ales-am umilința
Iar din tăcere ,mi-am făcut un scut

Cu lacrima-ndreptată către stele
Și dorul ghemuit într-un ungher
Ca un pendul mânat în joc de iele
Þărâna-n frunte am cules, stingher...

Încărunțit curând mi-am aflat gândul
Ce-n resemnare s-a lăsat postit
Și-atunci am înțeles că nici absurdul
Nu poate fi cuvânt de nerostit...

Înaintez pe-o tablă și secunda
Își face stăpânire-n conștiință
Fără de sorți s-arată a fi runda
Zidirii ,prinsă-n colb de neștiință

Când voi primi lumina ca răspuns
N-oi face cuib din vise -ntrebătoare
ÃŽmpletituri din vers, vor fi de ajuns
Să -mi țină cald ,in zile fără soare ...