O casă-n stânga. Cameră și baie.
Și eu, copilul cu frisoane-n vene
Îmi înălțam pe-acoperiș antene
Să intre-n valuri lumea în odaie.

La nouășpe s-au revărsat alene
Dureri târzii prelinse în pâraie.
A fost de-ajuns o singură bătaie
ÃŽn gongul spaimei ce-o purtam sub gene.

La douăzecișișapte ne-a dus vrerea,
Tăcuți și-nsingurați, fără părinți.
Și ne-am învins într-un sfârșit căderea.

Dar cea din urmă mi-a luat din minți.
În pruncii mei am să zidesc puterea
De-a birui învolburări fierbinți.


25 noiembrie 2007