ÃŽntre noi
s-a înălțat un zid de sfială
la umbra căruia zace ca atinsă de boală
iubirea noastră
acoperită cu o cergă de îndoială
peste care vântul toamnei
presară
rugina viselor învelite în poleială.

Speranța fecioară
tremură când privirile noastre se întâlnesc
și sufletul meu
cu teamă și tristețe măsoară
clipele tale de ezitare
care nu se mai sfârșesc.

Eu am să-mi calc nedumerirea
în picioare
și am să-mi întind brațele inimii
către tine,
trezește-te de ești rătăcită în visare
și arată-mi de vrei să mai rămâi cu mine,
dându-mi o pătimașă sărutare!