în cartierul de la periferie
cineva locuiește în dacia nova
respiră prin țeava de eșapament
ca prin cordonul ombilical
iese din pântecele ruginit
în fiecare zi un ins precaut
nu din tablă și nituri
ci din carne și oase
scăldat în apele primordiale ale maicii
hârb notoriu
inima lui zornăie monezi neștiute
își usucă scutecele în buzunare
pe unde neostoit suflă vântul
șuieră un abur alb
foamea ca un pumn în stomac
curăță locul și lasă un gol
rareori trece în vârful degetelor
nu deranjează pe nimeni
îl ustură ochiul banului
când îi clipește în palmă
vecinii îl știu și
dintr-un soi de solidaritate umană
își aruncă ochii pe ferestră
iar el
îi vânează din zbor cu pipeta