învins de plăcerea de a te privi
carnea mea este înlocuită cu umbra ta
sufletul cu surîsul fără suflet
mimetic mă molipsesc
de tot ce e firesc în tine
doi ochi imenși ca un capăt de deșert
inundat de lacrimi mari
născute cu ușurință
în care pot citi oricînd
unde-i pulberea nopții
unde-i clarul de lună

să ieși pe malul mării
și să măsori ecoul
vorbelor care ne aleargă
din urmă

vom auzi anumite cuvinte
cînd curg peste noi tăceri de spaimă
ca o lumină moale

iubindu-mă
mă împingi ușor mai către moarte
o fluturare a unui vis pierdut
într-un curent de aer ascendent

înțeleg abia acum de ce
spre sfîrșitul visului
în mod obligatoriu
începe o nouă zi...