tot așa de adânc și tot așa de intens trece amiaza fără gust
limba mea dinții mei buzele abia ating întâmplări obscure
mierea densă și grea

merg pe vârfuri acum prin casă

de câteva zile un fluture negru răspândește polen de durere
peste tot
dincolo de grilaj caut un loc în care să intru ca-ntr-un trup fără mâini
un trup care moare cu ochii închiși

fluturele orbecăie rămâne în mine se zbate se zbate

și moartea mamei era tot așa de adâncă tot așa de intensă
cum grămada asta de polen din care mă hrănesc

până dispar