locul era umplut de ochiul nezis
mirosea a stofă udă ca atunci cuvintele se răsuceau

jocul era doar pentru aceia
ei nu țineau melancolia pe brate
arma grea a repetării unui sunet auzit o dată pe o colină
unde soarele luneca eșarfă de gât fragila lui inimă cu sângele pulberat praf al asfințitului

locul se repeta gol de umezeala stofei
cuvintele ce se pot răsuci nu mai ziceau nimic ochiului