Stăm prea mult de vorbă, draga mea
În aceeași și maternă limbă
Dar nimic în lume nu se schimbă
Și abuzăm zadarnic de cafea

Semănăm cu doi eroi absurzi
Dintr-o piesă ce-a rămas nescrisă
La a cărei gală compromisă,
Toți spectatorii erau surzi

Viața ni s-a scurs fără ecou
Iar tavanul nu e mai înalt
Fiecare trage-n jos de-a celuilalt:
Unul de cravată, altul de jabou

Vorbe, vorbe, vorbe ca la teatru
Măcar acolo-ascultă cineva
ÃŽn zadar cu umbrele, noi patru
Ca să fim doi, mai trebuie ceva!

31 august 1988

poezia face parte din Vestitorul, 1999