mă întind în tine cu mâini, cu picioare
iau cu mine toate caravanele
cu animale de povară ca într-o expediție

îmi inventez propriul drum al mătăsii
până iau forma unei cruci

tu într-un colț mă pândești
să nu pot ieși
de atunci stau în tine
ca o pânză freatică
îmi bate inima
ca o hrană ascunsă, subterană

ce voi căuta și de ce înaintez
nu trebuie să întrebi

am să creez o ființă nouă
ca un bol de cristal
prin care să te văd când ești plecat