nu îmi vine să cred
intru în ploaie cu resemnarea celor
ce își imaginează că știu adevăruri teribile
și nu îi mai mișcă nimic
pe cine mint eu
doar dumnezeu crede în oameni și în sine
noi nu
ne ancorăm demonstrațiile
într-o mare de axiome alunecoase
mereu insuficiente
dacă pumnul meu ar putea să rupă norii
și glasul să asmuțească tunetul
atunci cum voi opri fulgerul ochilor
să separe apele de frig și focul de lumină
fără să mă inunde și să mă aprindă
deopotrivă dinăuntru
atât sunt de tulbure și vulnerabilă doamne
în această penitență
când pluvială când pirotehnică
din enclava minții
unde nu mai cred în nimic