agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-21 | [This text should be read in romana] |
cum pleacă seara de la noi toate cuvintele pe care nu le-am spus peste zi
lungi caravane urcând anevoios înspre lună provincii de sunete fără înțelesuri exacte cineva așează funia pe gâtul delicat și subțire al nopții cineva tace ascuns într-un peisaj levantin cum încolțește frica în ochii animalelor de pradă înainte de a-și devora cu patimă victimele tot astfel prin patria săracilor a dezumanizaților a târfelor și a jucătorilor la ruleta rusească visul se naște mereu gata îmbrăcat în costumul cel bun pentru o moarte cât mai galantă s-ar cuveni un imn cântat întru slava zeilor protectori ai alunecării spre ceață desigur alămurile sunt pregătite duminica e trasă la scară desigur 2 pași apoi 4 bătăi din picior o piruetă și jumătate din drumul spre risipire e deja străbătut nu-l vom urma spre mai departe am trecut dincolo de colinele toamnei lumea e prinsă de vie într-un cântec spre miazănoapte nesătulă și tristă obosită și înfrigurată făgăduită pierzaniei și îmblânzită de timpuriu da precum iapa cea priponită în mijlocul unui câmp de noapte fără stele deasupra lumea cea prinsă de vie într-o fugă rotind sori niciodată întâmplați și steaguri de luptă prea vinovate o lungă descântare a trecerii apoi ca din senin un punct strălucitor care vrea să cuprindă întreaga poveste dincolo de ziduri tocmai se naște lumina unui septembrie stins ascultă poezia în lectura autoarei
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy