Un clinchet era entropia
din liniște și urlet
durerea numai umbră .
Cum sta Hiperborea
în toată mintea mea
canalia de timp
ce-mi sufoca trecutul
mă urlă
mai dureros, mai sumbru.
Și setea mă stratifica
în ceață și în clocot
iar entropia ce-a rămas
de la potop,
e greu a suporta.
Și de aceea pietrele
se sfarmă
pădurile-s casante
culoarea lor
în iarbă se entropă
și mor constrânși de stare
atomii toți în rocă.
Căldura care liniștea
o-ngheață
e smulsă dintr-un fulg
ce cade-n mine
în sufletu-ți doar eu
și gândul într-o stea.