Când valurile mării se sparg si timpul trece,
Gonit de amagirea destinelor dușmane,
Las pașii mei sa curgă peste nisipul rece,
Privind spre cerul nopții la luna ce adoarme.

Mă-ndrept ușor spre tine si clipele sunt grele
Căci vântul bate greu pe plaja somnoroasa,
Și risipit nisipul se-mprăștie sub stele
Când te zăresc pe tine ca marea de frumoasă.

Adânci sunt ochii tăi precum adâncul mării
Și trupul tău supțire, firav precum o floare,
Te face ca un înger în farmecul tăcerii,
Când luna somnoroasă se oglindește-n mare.

Al valurilor glas ușor se despletește,
Pe umbra rătăcită a unui vechi catarg
Și noaptea, ca un cântec, ușor te învelește
Cu vraja ei adâncă, cu farmecul ei alb.

Adie vântul rece precum un aspru cânt
Zdrobind cu glasul lui tot farmecul tăcerii
Și cerul se-oglindește tremurător și bland
Din ochii tai albaștrii, pe tot întinsul mării.

Ajung încet spre tine, iar tu privindu-mi chipul
Lași buzele-ți fierbinți ușor să mă înece,
Apoi te risipești în vânt precum nisipul.
Ești doar o amintire pe-un țărm pustiu și rece.