Stăteam pe două scaune moi,
Și savuram o amandină sângerie,
Noi doi, în cofetăria lumii de apoi,
Altfel decât e cea din lumea vie.

Și-n fundal o muzică isterică,
Răsună din colțurile negre,
Sub strune de natură demonică,
Se aude glasul din tenebre.

Și tu privești în ochii mei,
De fapt, în orbitele goale,
Și te gândești că de erau ei,
Priveau prelung...oasele tale.

Nici păr în cap nu mai avem,
Suntem acum două schelete,
De sus, de aici, lumea vedem,
Dar lumea nu ne vede.

Noi am căzut în al morții hop,
Și-am părăsit lumea voastră vie,
Dar vă privim de aici non-stop,
Mâncând din amandina sângerie.