Că lumina se plictisește uneori de mine
E-un sinistru-adevărat...
Vezi tu, are teancuri de nevoi aprobate
Cu semne de punctuație suspendate
Oriunde
Numai pe foaie, nu.

Și pentru că sensul nu se naște,
Se spânzură-n fapte băute mișelesc
Prin sinele altora,
Ars poetica nu mai înseamnă nimic...

Sub coasta cu celule nevrotice coapte
Mi-am pus inima la bătaie:
Să scrie, să zacă fin la ora de sinergie androgină
Să ierte, să se zbată,

Să schimbe simțurile toate-n muza cu prea puțin plural
ÃŽn personificare.