poetul știe în farmece să își așeze pasul
cu noul cântec ce privirea-ngheață
ți-aș umple pieptul de săruturi tandre
ca un Mefisto alergând prin noapte

ți-i nobil doar cuvântul transpus în șoapte
și firea-ți schimbătoare nebună de tristețe
în ifose de domnișoară dantelării răzlețe
ți se prelinge chipul răsfrângeri peste ape

nu căuta aiurea văpăi de aripi
nici mândra-nfățișare
doar fantezia mai hrănește
aroma din grădină și înțelesul
șerpoaicelor ce mușcă
cu limbi ca o săgeată
tăcera apelor
gonită în
pustiu