Tu nu-mi vorbești precum a dimineții rouă,
Tu nu îmi dai a zilei zori,
Tu stai în calea ce-am primit,
Tu stai în fața dulcei luni.

Nu-mi dai un strop de viața albă,
Nu-mi dai amurgul roș’ de vis,
Nu-mi dai mireasma primăverii,
Nu-mi dai în suflet mângâiere.

Te rog! Pleacă din destinul meu
Și rupete de trupu-i sfânt
Și stai – privește de afară
Cum ea îmi dă ce am mai scump.