...să ajung acasă după o zi extenuantă și să las poșeta pe micuța masă de pe hol, pantofii prea înalți să-i arunc cât colo...și să intru direct în duș. Acum se spală tot praful de pe drum, grijile din toată săptămâna și visurile inutile pentru mâine. Prosopul ăsta e atât de moale! Las urme de apă pe jos, în drum spre bucătărie. O ceașcă mare de lapte cu multă cacao, o țigară fină și o melodie lentă...e tot ce am nevoie pentru seara asta. Poate în alte dăți mi-aș fi dorit să fie și el lângă mine, să mă ia în brațe și să mă alinte, să mă sărute pe frunte și toată oboseala să treacă. Azi nu îl vreau, oricine ar fi el. Azi mă vreau doar pe mine, azi sunt doar a mea.
Mâine poate va fi altfel și măine poate îmi va fi dor, dor de el; poate îl voi vrea lângă mine și voi avea un chef nebun să fac dragoste cu el. Să-mi strivesc buzele de ale lui, să mă afund în așternutul cald, din mătase neagră și să mă dăruiesc lui cu toată ființa mea. Poate că mâine mă va trezi cu un zâmbet și îmi va săruta umărul gol.
Poate că voi visa la ziua în care îi voi spune că va fi tătic și că dragostea noastră s-a împlinit. Poate că tot mâine îmi voi dori ca ziua să treacă cât mai repede posibil, să pot ajunge mai devreme acasă și să pregătesc două cești de lapte în locul uneia, pe măsuța de pe hol să fie încă un set de chei, pe lângă al meu și în pat să fie două perne. Poate mâine îmi va face o plăcere nebună să mă amuz cu el pe seama urmelor lăsate pe jos și îmi va spune că pentru el a fost o zi liniștită, că-și dorește să fie așa măcar săptămâna asta, de luni se descurcă el. Poate mâine mă opresc la micul magazin de lângă casă să iau “ceva dulce” sau poate că o să alerg haotic prin oraș, pe tocuri de 13 centimetri, căutând o cutie în care să ambalez puțină dragoste.
Poate că mâine voi ajunge mai târziu acasă și nu voi aprinde lumina pentru că el doarme deja, mă voi cuibări la pieptul lui și îi voi săruta încheietura mâinii, cerându-i iertare în gând pentru încă o zi în care am avut timp doar o singură dată să-i spun cât de mult îl iubesc. Poate că mâine îmi voi face timp să trec prin centru și să-i cumpăr ultima revistă despre mașini, de care a uitat că trebuie să apară pe piață sau dvd-ul cu filmul pe care îl vroia atât de mult.
Este foarte probabil ca mâine să juisez de fericire la gândul că a rezervat ultimele două bilete pentru excursia pe care o plănuiam încă de anul trecut sau poate că o să fiu tristă întrucât a uitat (iar!) de aniversarea noastră. Poate că o să-i spun că relția noastră nu mai merge și că eu consider că ar fi mai bine să ne despărțim sau poate că o să aflu de “cealaltă”. Nu cred că va avea ideea genială să plecăm, doar noi doi, în Vamă, departe de părinți, termene limită ori facturi și devize. La fel, nu cred că îmi va spune că ma iubește, doar asta ar însemna că e mai puțin bărbat (zice el) și sigur nu îmi va aduce flori. Cum nu mai cred că a reușit să-i explice mamei lui că el (subliniez el) și nu ea are o relție cu mine ori faptul că pentru el sunt importantă și că mă iubește, cu tot cu defectele mele. Sunt sigură că nici mâine nu va reuși să ajungă la timp pentru cina pe care i-o pregătisem cu atât drag; mai sunt sigură de faptul că va adormi înainte ca eu să ies din duș și cu siguranță va lua toată pilota, cu perna mea cu tot. Nu cred că va înțelege faptul că mi-am luat un al doilea job pentru că era necesar și nu pentru a sta (cât) mai puțin timp lângă el. Nu cred că mă voi strădui să-l fac să înțeleagă cât de important este pentru mine și nici nu cred că voi face tot posibilul să ajung mai devreme acasă pentru a-i face prăjitura lui preferată. Sunt sigură că nu voi avea timp să colind toate magazinele pentru că el a rămas fără hârtie fotografică și m-a rugat să-i cumpăr eu după servici. Și sti ce? Nici măcar nu cred că-i voi răspunde la toate mesajele.
Am dubii în privința prezenței mele (în timp “regulamentar”) la cina cu părinții lui, la fel de bine cum mă îndoiesc sincer că îmi voi aminti de promisiunea făcută zilele trecute.
Poate mâine te voi ruga să pleci pentru ca mai târziu să te caut tot eu, rugându-mă să răspunzi măcar la apelul ăsta telefonic. Mâine poate că te voi sufoca cu toată afecțiunea mea și voi găti, coase și spăla. Sau poate că-ți voi trimite flori la muncă (în fond, ce altă femeie ți-a mai dăruit flori?!) ori, de ce nu, vei primi un e-mail cu invitația la cină, numai pentru noi doi, la restaurantul tău preferat. Mâine poate că voi muri de dorul tău la doar câteva munte după ce ai plecat spre birou sau poate că te voi trezi cu mângâieri și sărutări și dragoste muncă.
...sau poate că mâine îți voi mângâia toată seara linia buzei de sus și privirea caldă; pe încheietură vei avea doar buzele mele și nu brățara împletită din ață de speranță, vise și stropi de toamnă. Mâine cred cd că voi avea buzele arse de dor și iarnă în gânduri. Sau poate va mirosi a lăcrămioare și mare de vise sau vom vedea răsăritul împreună. Poate mâine voi accepta să fiu logodnica ta. Sau poate îmi vei înveli corpul “să mă ascunzi de frig” și mă voi trezi căutându-ți “respirația printe gene”. Poate că mâine voi fi mămică și astfel toate rugăciunile, speranțele și visurile noastre se vor transforma în ființa care crește în pântecele mele. Mâine poate este ziua în care ne vom căsători și cenușa buzelor arse de dor se va pierde undeva, între limita dintre mine și eu, poate sufletul meu va începe cu o ploaie.
Poate că mâine vor fi toate astea. Dar azi, dragul meu drag, azi nu te vreau și nu ești al meu. Astăzi doar poșeta mea stă pe micuța masă din hol, în seara asta doar eu mă amuz pe seama urmelor lăsate pe jos și am doar o ceașcă de lapte. O singură pereche de pantofi aruncați la intrare. E o singură țigare în scrumieră. Ascult melodia mea lentă, a mea și doar a mea. Azi mă vreau doar pe mine, cu toate speranțele, visurile și fericirile mele mici. Deși foarte obosită, azi sunt doar a mea. Patul și mătasea neagră sunt doar ale mele. Beau ultima picătură de lapte și mă cuibăresc în patul ăsta “rece și sărac”.
Îți împletesc brățara din ață de speranță, vise și stropi de toamnă. Poate mâine vei fi, să ți-o dăruiesc, să-ți sărute ea înceietura mâinii când nu sunt lângă tine, s-o fac eu însămi. Te iubesc atât de mult încât uneori mi-e frică să nu mă pierd pe mine. Poate mâine te voi iubi mai mult de atât și voi avea un chef nebun să fac dragoste cu tine. Poate. Mâine. Azi însă “îmi fac un pic de curaj și îmi inched genele. Tu exiști, chiar și fără mine. Exiști, dar de ce să nu mi te fac vis în fiecare noapte?”