Muzica trezește corbii sunetelor
ce sfredelesc cu ciocurile boxele
aripile lor negre îmi umbresc fruntea
pe care gândurile au săpat canioane
penele lor negre mi se lipesc de ochi
străluminând tristețea
suflu în ele cu lumina
ce crește progresiv dezvelind întunericul
de hainele nimicului
muzica trezește porumbeii albi
ce poartă în ciocuri plicurile
cu scrisori de la Dumnezeu
în care îmi urează în noul an
sănătate, lumină în spirit și încredere în forțele proprii
mi-a dat adresa Lui
să îl vizitez
să îmi arate planeta și locuitorii ei
muzica îmi trezește armonia
cu cohorta sa de emoții subtile
pe care se depusese praful letargiei
născută din pântecul rutinei existențiale
muzica îmi trezește poezia
ce lâncezea în hamacul suspendat între două gânduri
și ea alunecă încet
din minte pe pagină
ca o albă perdea cu arabescuri-cuvinte
acoperind ferestrele intelectului
muzica sparge tăcerea
iar resturile ei se ascund sub covor
aud eufonia cum își crește fluidul sonor
și o simt cum mă umple în interior
cu esențe melodice sublime

Pătrund în irealitatea impersonală a muzicii
ca într-o legendă personală
când realitatea severă mă strigă
îi spun că sunt în concediu de boală
iar boala este muzica.