Vreau să trag tare dintr-o țigară amară cu gust de uitare.
Să mă înec cu fum și speranță și să îmi imaginez viața ca pe-o romanță.
Să mă port ca și cum aș fii în valuri și să mă pierd în priviri și in daruri
Ale unei naturi crude cu soarta care pentru mine vrea doar moartea.
Pare mai amuzant decât a fost de fapt dar toate astea nu-s decât un fapt
Și tu ești mai proastă decât vrei să te dai
Dar pana să ajungi la întreaga ta valoare mai ai.
Și nu o da in seferuri-mănâncă tot rahatu’ ca sa nu mai dai rateuri.
Vezi să nu ți se aplece când tot ce faci mereu e să te-mbeți cu apă rece.

Vreau să beau o cafea amară fără zahăr si fără vreo privire fugară,
Să știu că tot ce din mine va fi vreodată, va fi doar o dramă cântată.
Să încerc să nu mai simt vreo sintagmă sau orice sunet venit din diafragmă
Și nici să nu mai vreau să sper la iertare așa cum e ea intr-o simplă visare.

Ce vreau e să am o ciocolată cu-arome, să nu aibă nici gust și nici cine știe ce forme
Să mă îmbăt cu mirosul ei de alune și să îți zic: „nu-ai decât să te duci in spume!”
Să te faci una cu pământul și de la orice frază metaforică n-ai decât să-ți iei gândul
Căci fără vreo propoziție expirată de-a ta nu ai cum să zici că lumea mai e rea.
Și nici nu vreau să existe certitudini ale unei vieți lipsite de orice atitudini
Și nici sa fie mii de povești stricate despre vreun prinț al unei prințese furate
Sau cum tu îmi zici mereu că-ți bagi picioarele dar oricine îți zice simplu: „fraiere!”

Gândește înainte să acționezi sau fii atent cum în fiecare idee o să delirezi
Privește-ți viitorul cum fuge-nspăimântat pentru că a aflat de curand cât ești de ratat.
Ascultă-ți mintea și urmeaza-ți creierul si vezi cât de stricat îți este caracterul
Și ai grijă data viitoare când faci pe prostul, să nu rămâi așa și să se strice rostul
Vreunui meci între două simpatii, că e foarte probabil să rămâi cu alergii.