În parc,tăcutele alei,
Sunt măcinate cu putere,
Căci rădăcina unui tei,
Străpunge carapacea cu durere.

La trup firav,plăpând,
Cu coaja galbenă,crestată,
Are paloarea unui muribund,
Seva încet este secată.

Pomul vrea libertate,apă,
Împinge tare în neștire,
Mlădițele-i firave șanțuri sapă,
Mici coridoare să respire.

Dale trosnesc,se arcuiesc,
Sunt ridicate și crăpate,
Este un ciclu nebunesc,
Între natură și umanitate.