Nu ai nevoie de rame
să-ți corectez
necuprinsul
și nici de oglinzi
să-ți dăinuie simetrii.
Trag o tușă de albastru înalt,
vitraliile tale zemoase de dor
le așez într-un pahar limpede,
să încumet legile refracției la joacă.
Oblic
te așez cu trupul
în postura de lotus desfrânat,
mă dedau gesturilor
aruncânu-mă cu fața în soare.
De-a valma,
umbre de aluni
en rose.
Pe tava de inox
îți aduci jertfă capul,
irisul verde dându-ți curaj
să umbli nestingherit
prin ikebana vârstei ce-o arăt.