Recunoști rănile?!
Sunt cele din palme și tălpi...
Cândva, sângerând pe ușa casei tale...,
Ploaia sufletului meu -
Stropi sorbiți de câinele-ți bolnav de râie
Sau poate doar sătul... de atâta albastru,
Prea albastru... cerul furtunilor tale.

Da! dragostea doare, nu doar intuitiv...,
Te-ndoaie de spate și te face să cazi în genunchi
Cu mâinile strânse-n gheare pe măruntaie,
Gemând grotesc, căutând cu disperare soare
În privirile celor de pe trotuarul celălalt...
Sau în vitrine...
Știi la ce mă gândesc.

Iar inima, inima îți atârnă de clopot...,
Îl știi pe Cronos groparul...,
În așteptarea bătăilor lungi ca și anii
Sau poate... a Paștelui sărbătorit de caii tăi sălbatici.