Pădurea mea-i plină de basme,
Povești uitate și nescrise,
Cu amintiri,năluci,fantasme,
Ce vin,dispar în vise.

Sunt fermecat de povestirile frumoase,
Ce le-ascultam cu mare teamă,
În nopțile tăcute și geroase,
Spuse în șoaptă de-a mea mamă.

Sunt fermecat de codrul verde,
De pomii mândri,de poteci,
Ce din pruncie mintea-l vede,
Un colÈ› de rai,cripta veci.

Pentru popor a fost cetate,
ÃŽn zilele cu mare jar,
Tărâm ascuns de libertate,
Scut,umbră deasă,sub stejar.

Poieni cu lacuri pure,cristaline,
Haiduci,pitici și zâne minunate,
Ce au schimbat poate destine,
De nepăsare,la uitare-s condamnate.

Din mine iese țipătul prelung
De tânguirea și durerea munților,
Alerg năuc,vreau să ajung,
Sub alinarea verde-a codrilor.

Pădurea mea-i plină de ură,
Cărările-s făcute cu topoare,
Esența vieții mult îndură
Suntem orbiți, natura moare!