Inspir durerea nebuniei mele,
din frunze, fructe si alcool
Si astept euforia pierduta in neant
Expir fasii din amutite ganduri iar orizontul e acum format din mii de fluturi
Sunt fiinte cu idei si cu dorinte
Si fiecare dintre ele imi sopteste ca mi-e dor...

Dor de culoare si de inconstienta desfatare
Si rand pe rand ei mi se aseaja in palme
Imi lasa cate o aripa si ma implora sa nu plang
Caci din acele aripi voi inspira din nou durere
Dar dupa ce toti fluturii nu vor mai fi
Eu insami voi deveni fiinta inaripata
Si acum va deveni nimic

O floare imi va fi culcusul
Iar soarele pe bratele lui cu dragoste ma va purta
Voi fi regina crinilor si roua diminetii daca vreau
Pot sa ma joc cu vantul si printre frunze sa ma pierd
Si voi fi una cu eternul si universul se va dilata

Atunci toti fluturii isi vor primi aripile inapoi
Si vor pleca in gandul altcuiva