De câte ori simt o batistă în buzunar
nu mai am puterea să plâng
așa că,niciodată
nu voi învăța să port acest accesoriu.

Vreau să simt, cum fierbinte,
lacrima sfârâie pe obraz
ca untdelemnul pe un fier încins,
cum toată suferința mea
cuprinsă în esența ei,
se evaporă în aerul pe care tu-l respiri,
căci, uneori, mă simt
copacul tău cu mii de frunze
ce uneori îți dăruiește
o gură de aer,
o respirație,
atunci când sufletul tău
ți l-a uitat cineva-n soare
legat ca un câine, rămas fără apă.
Atunci, adun toată roua de pe frunze
și o pun lângă tine,
o gură de apă,
o înghițitură...


Doamne ce-mi place,
când mi-aduc aminte să-ți spun
că, visul tău
se culcă întotdeauna
la umbra lui,
a copacului
cu rădăcinile în
privirea ta !!!