Prin parcul amintirii, vechi alei,
Frunze pe bancă lângă tei.
El are crengile lăsate-n plete,
Îmi conturează vers pe șevalete.

ÃŽncepe stihul meu sub tei,
Pe-o bancă cu doi bătrânei
Ce stau ținându-se de mână,
Natura fiind a dragostei, stăpâna.

Prin ființa lor seva pulsează,
Cu ochi deschiși, iarăși visează,
Stau nemișcați privesc în zare
O viață și apus de soare.

Aici și-au dat primul sărut,
Au avut flori ca așternut
Și umbră deasă, tainic loc
Ce răcorea iubirea...veșnic foc.

Dar anii au trecut grăbit,
Pășesc pe drumul cel sortit,
El gârbovit, cu părul nins,
Ea strălucire ce s-a stins.

Luna timid pe cer răsare,
Se țin în brațe, e răcoare,
Pe șevalet, pe albe file,
Se nasc portrete și idile.