agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2935 .



let\'s pretend nothing happened
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2009-05-15  | [This text should be read in romana]    | 



dormeai cu gura deschisă ca o fereastră
dimineața cînd aerisești camera
ți-am șters saliva din colțul gurii
din tine ieșeau fluturi bărbați pocneau toți la prima rază de soare

cum aș putea să dispar de pe fața pămîntului
cum aș putea să aștept o ploaie care să mă șteargă
ca o urmă de praf pe sandale

să ne prefacem că nu s-a întîmplat nimic

că în toate nopțile astea nu am ejaculat niciodată
și sperma nu ți s-a întipărit în piele ca un tatuaj
să-ți aducă aminte că pentru o vreme
în tine a locuit un bărbat care n-a fost niciodată al lui

că întunericul e cel mai bun loc în care se pot întîlni
doi oameni care se țin de mînă un timp apoi fiecare
pleacă într-o altă direcție fără a ști
dacă vreodată se va face ziuă

că nu m-ai atins niciodată și eu nu am tremurat
ca un castan înflorit la adierea de seară

că nu ți-am simțit pielea fierbinte și nu mi-am imaginat
că aș putea să-mi fac din ea mocasini care să-mi țină de cald
cînd mă voi rupe de țărm și voi pluti în derivă pe o banchiză

că nu mi-am plecat capul între coapsele tale
și nu te-ai încleștat ca un arcaș saxon care își umple gura
cu țărîna regatului
pe care îl apără

cum aș putea să trăiesc printre oameni
să nu mă vadă nimeni
cum aș putea să fiu aer și să mă-mpart tuturor
pentru că moartea mea ce mai scumpă e să aparțin numai ție

să ne prefacem că nu am existat e mai simplu
așa nu există plecări amintiri și alegeri

că nu mi-ai simțit inima trăgînd după ea inima ta cînd veneai obosită din tundră

că nu am inventat lumi pentru tine în care puteai fi orice
animal de pradă comandant de armată sau om de afaceri

că n-am făcut niciodată dragoste și n-ai adormit la pieptul meu
ca huckleberry finn pe o insulă părăsită

că nu mi-a amorțit umărul și eu nu te-am trezit de teamă să nu dispari
ca o pasăre care ciugulește firmituri pe pervaz apoi zboară cînd te apropii de ea

cum aș putea să scap de obsesia mea pentru cuiburi de pinguin
cum aș putea ca momentul în care pleci să mă prefacă
într-o formă de energie sau într-o cruciuliță norocoasă
pe care s-o porți tot timpul cu tine

m-am pregătit demult pentru momentul acesta
ca un copil care seara se așează în genunchi lîngă pat
pentru rugăciunea de seară

momentul acesta în care pleci și iei cu tine tot aerul




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!