Alunecă geamuri amare
Sub umbra pe care mi-o simt despletită,
Doar fosforul greu și cadența
Se-adaugă foamei de timp și de stepă
Cresc noi tulpini sălbatice, sterpe,
Mai mari ca aracii,
Rămân fără sprijin
Și fiindcă n-au axe
Care să-ndrepte
Și fiindcă n-au soluri
Care să cadă,
Rămân suspendate, în palida transă,
Crescând tot mai multe,
Își caută sarea
Și colții de fildeș
În boemul eter al pânzei de păianjen.