V-am dat pământ și soare, nevrednice ființe,
Văzduh și ape limpezi și alte trebuințe;
Și-acum pământu-i veșted și soarele e stins
Văzduhu-i plin de nouri; deșertul s-a întins!

Voi oameni fără vlagă, ca frunzele ce cad
V-am dat un rai pe mână și-acuma e un iad?!

Dar va veni și ziua când mâna voi întinde
Și-un fulger de mânie pământul va cuprinde;
Vor geme munții negri de-a sângelui otravă
Vulcani uitați de veacuri vor spumega de lavă!
Și-n râuri fără seamăn păcatul se va stinge
Și-n hăuri fără noimă minciuna voi împinge!

Voi zămisli un altul, mai vrednic, mai viteaz
În suflet făr' de ură, la minte veșnic treaz.
El va stârpi durerea, va-nfrânge suferința
În sufletu-i de aur va triumfa voința!

Și-abia atunci voi spune, privind spre vremuri noi:
Sfințească-se pământul, sfârșească-se cu voi!