nu veți afla în porți de fier forjat trecutul
ochii au ruginit
balamalele gurii zac de mult nedeschise
străjuind aleea
cu dalele sparte
leii de piatră rânjesc vlăguiți
mușuroaie de praf ale unei planete fără vise

ușa se holbează coșcovită
și-a rupt încuietoarea orice arc
treptele-și împung spre aer armătura
rostuită în trecut de vreun sărac

ploaia cade prin pereți burlane
nu mai sunt de mult s-or fi topit
apărând pervazul prinsă-n sfoară
o păpușă-n mână c-un cuțit

peste tot avertismente putrezite
că un câine rău aici ar fi trăit… lângă beci
soboli blăniți în ceață
devoreaz-o mâță chirăind
iau un par să-i sperii – îmi e teamă
ca pietrișul sunt
ca marea calmă
boturi roșii
ochii spălăciți
îi las domnului în plată – chițăiți!

ocolesc în silă toți pereții
mâinile mă dor sunt plin de var
voi cerca din plopul fără margini
prin luminator în hol să sar

iată-mă-ntre ramuri – ce lumină!
ating prin frunze păsări – capul sus!
e prea târziu…
mă simt lovit de aer –
păpușa e un vis cu verbul spus