și chiar dacă mă întorceam
îmbrățișările mele nu te mai puteau cuprinde
erai atât de aproape și dureros de străină
îmi deschideam zadarnic buzele
ferestre prin care trebuia să pătrundă
aerul proaspăt al dimineții
sufletul tău

mă spânzuram cu firul de telefon
legătura noastră cea mai frecventă
în preajma mea te voiam
să fiu un amorezat naiv
să te mângâi cu șoapte

acum locuiesc într-o cameră
cu pardoseala mozaic de săruturi
încă-ți mai simt mirosul tălpilor și dogoarea
dansez așa de nebun
ți-am dedicat o carte și ce folos
această eternitate de cuvinte

poza ta îmi aruncă o privire ciudată
ca o plasă în care-mi prind ochii pașnici
pielea îmi este acum un eșichier al durerii
amprentele fac rocade
oasele macină faină de oase
cerul gurii mele cerne cerneală direct
în stomacul meu înfometat
de fluturii tăi
gândurile mele celibatare
sunt distrase de râsetele convulsive
ale absenței