sprijinită de zidul unui oraș inundat
mă voi lega la ochi încet
cu o eșarfă albă
gândul meu va dezarticula ploaia
în urma ta
fiecare copac va închide un cerc
anul tău unu
anul tău trei mii

niciodată nu te vei ghemui lângă mine
să creștem melci în cutii de jad
zidul va rămâne umed încă o zi
tu mă vei îmbrățișa
din întuneric

ce enigmatică atingere

zidul se va prăbuși peste umbra mea
mă voi chirci de durere
tu nu vei ști
nu vei mai ști nimic
despre moartea fosforescentă
a melcilor

voi face o tăietură în asfalt
mă voi strecura să îi îngrop
cu grijă
lângă anonimii venețieni
ce și-au pierdut manuscrisul
printre tăcerile tale
din ce în ce mai negre