își zărise tatăl nu se mai temea

s-a așezat pe-o balustradă
ritualul echilibrului zilnic
avea degetele moi
după fiecare cădere
cineva îi spăla fața cu apă
de amprente
altcineva o lua în brațe
o legăna în septembrie

nu mai era femeie
nu mai era decât un cearcăn
foarte transparent
cu margini aurii
din care uneori se rostogoleau
întâmplările amurgului

părinții părinților ei
se adunau în cerc
o întâmpinau la granița făgăduită
ea pășea temătoare
le vorbea într-o altă limbă
fără sunete

paznicul se scutura de ploaie
arăta ceva nedefinit
înspre nord
după o ceremonie cu păsări
și orbi
își făcea o cruce din aer
urma cântecul fecioarei
ștergea cu degetul arătător
numele frigului

închidea ochii
vedea femeia-copil dansând
într-un dezechilibru elegant
fără să mai alunece
spre oameni