el privind speriat locul gol de lângă umărul său stâng
pentru cea plecată departe înnoadă
un colț la batistă
să nu uite drumul de întoarcere
încă un nod pentru ochiul ei negru
din care ies nopți alergând la trap prin oraș
al treilea nod îl strânge mai tare
pentru linia buzei molatică și arsura ei însemându-l
ultimul nod pentru uitare

el privind speriat locul gol de lângă umărul său stâng
ridică mâna spre soare îl stinge și adoarme târziu
mărșăluind prin vis îi trece toamna
bocancii ei lustruiți cu o batistă albă
plină de noduri
îi despart somnul în tot atâtea silabe
cât numele ei
înnodat
descântat