Viața ta blocată
ca un dop de plută în gâtul prea lung al sticlei
sorbea vinul cum vreau eu să scot lemnul din parchetul ăsta din plastic, din imitația naturii.
Cărțile din raftul din dreapta
îmi explicau ce o să se întâmple cu mine după ce o să mă câștigi la tragerea loto
din ultima seară de început de august, îmi explicau
cât de naivă sunt
că am crezut în săruturile din stația de taxi și
în mașinile care refuzau să mă rănească de câteva zile...
Da, chiar de-atunci, din ultima seară de început de august.
Mă-mpiedicam de viața ta, de omul de lângă tine
și el blocat acolo, un pic sub nivelul meu
dar tu nu numeri.
La ultimele trageri, numerele tale erau bucăți din carnea omului
de lângă tine.
Eu, departe, mă vroiam câștigată.
Norocul tău părea condiționat de piciorul meu drept
și de locul fundei roz în blondul ei.
Cum au zis toți, acarnalitatea ei, durerea mea,
atâta puritate...
pe când ea, iubita brunetă, demonică,
pixul e carne, foaia e carne, gândul e numai piele și os,
pe când ea, blocată
ca un dop de plută în gâtul prea lung al sticlei
sorbea vinul cum vreau eu să scot piatra din abțibildul cu textură de marmură de pe pix.
Cum vreau eu să scot originalul din imitație.
Iubirea din tine.
Să ne destăinuim păcatele cărților din raftul din dreapta.
Le-am scris pe deasupra prefeței scrise de un profesor doctor
în imitații.
Cât de naivă sunt! Săruturile alea din stația de taxi
spuneau numai că mamele sunt plecate să-nvețe fetele să-ncolăcească o șuviță din blondul lor acarnal pe degete.