Aș vrea să îmi vorbești pe limba mea
Să te ascult prin surâs când mă găsești
Ascunsă între sensuri pământești
Eu nu sunt Cătălina, nu sunt nici Cătălin…

Sunetul chitarei dintre coarde mă strivește
izbucnind cu idei furate din particule de iubire
Izbăvește-mă de numele acesta (iubire)
Lasă-mă să tremur
de neființa angelică neîcarnată și,
și nerezemată încă de rugul arzând

Mă plimb între note muzicale,
atârn de un simbol negreșit și neînțeles
Mă găsesc stearșă cu radiera de pe idee
Ca o metaforă ce o citești și n-o înțelegi
Mă găsesc lângă moarte atât de ruginită și de pâlpâitoare
Așteptând-o până la refuz.
Pe tine, nu-aș lăsa-o să te atingă între brațele mele
Aș ruginini eu după ploaie pe rugul arzând
Aș fi eu lanțul ce te strânge de viață
ca lanțul ce ține în final de rug
neființa angelică neîcarnată