Mă mir că mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inimă!
Cine-mi reproșează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrimă-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănată de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
așa cum ma-nvățai tu/dar
dar nu știu ce să fac
prea izvorăsc la loc


***
mi-ar trebui un paznic de taină
să-mi țină socoteala născocirilor mele și a mea...
mi-ar trebui un vis mai viu decât viața
și cineva să mă tragă de mână
să nu cad în cer
iar lacrimile toate
să mi le-nșire pe linia orizontului

***
s-ar putea să mint?
Dacă sângele
n-ar fi o voință obligatorie a naturii
dacă n-aș ști cum se minte cinstit
cu taina-n cuvinte
ți-aș dărui făptură izbânzii încet să o simți
ca o explozie de care... să te apropii cu gura!


***
e o oază în trupul meu pur.
Sunt un fir de iarbă provocat la duel
ce-mi povestește de jur împrejur
cine-s eu, cine-i el...
chiar dacă plouă nimic nu mă năruie
speriată privesc de jur împrejur
cum o oază din sângele tău mi se năruie,
e o oază și-n trupul tău pur!?

Eu mă destram și împart
între sânge și trup
același regat...
***
ascult și ascultă!
Să-ncepem întâi de la noi
e atâta pace-in-doi
și atâtea cuiburi pe redută-
tu zeu și eu zee !!
numai cu pace și flori,
se mai poate picta pe steag o femeie?
- De-ar fi iubirea singurul lumii război!
Din clipa în care n-aș mai iubi,
mi-aș cauta câte-un braț prin tranșee...

***(râu feminin)

Lasă-mă albastră să trec/și mă apără
seninul să șuiere sau să adie,
să cad din plutire
sau păpădie să fiu-
și apoi flacără...

Supusă să-ți trec peste gânduri
să cad în brațe de aur/pe grâul ce-l știu.
În visele mele-nălțându-se clar/dar pustiu...
acum când te ard lasă-mă albastră,
să trec,
sau lasă-mă mai albastru
să plâng sau să sec...
***

spadă de fulger cuvios destrămat,
braț drept însângerat în fructe,
să iubesc, aș iubi cuminte, curat
spin de lămâi cu sângele iute...

Spadă de fulger cuvios destrămat,
braț drept însângerat în fructe,
să iubesc, aș iubi, nu-știu-cum legănat
un mânz cu camelii în frunte!

****(de dor)
noaptea-mi apasă sufletul
ca și cum sub o piatră trăind,
de dor îmi întind mâinile, abia respir!
Tu mă aștepți mamă-n același pustiu...
eu sunt de vină!
Trăim la celălalt capăt de noapte și zi
ca și cum sub o piatră am fi...

De viață mă mai leagă un fir...
mamă, mă vezi? parcă-aș fi o străină,
de dor, abia îmi întind mâinile
abia respir...

***
știu, tulbur în jur aerul
sufletul oamenilor, poezia
bolnave genele mele aprind iubiri de paie

Nestinsele oglinzi îmi ard mâinile
flori nemângâiate, venele
se zbat în noapte rugându-se

Știu, tulbur în jurul meu aerul
noaptea, sângele
fac imnuri din vreascuri/mătăniile...
***

în umărul tatălui meu
frunză picură moarte,
și nu mai știu în care anotimp
ne vom săruta mâinile
când în lacrimă-s pe jumătate...

Nu mai cunosc, nu
nici un fel de a plânge
și nu mai știu unde mi-e toamna
și unde ești tu...




***(inscripție pe un șervețel)

Mă plimb și tac
ochiul meu e o piatră cu cer în vârf
niciodată n-ai să știi
cine te-nalță-n tăcere-
într-o zi, poate
o să-ți crească și ție
flori în sânge...
***

subțiat de boală
mi se face mai dor
descumpănit abia deslușindu-mi privirea
în biata oglindă
mi se face mai dor,
inserarea-si mai arde cărbunii prea stinși-
mi se face de aur așteptarea-n pridvor
și... plin de stelele în care cred
gonesc să fiu...
să luminez hârtia și să-ți scriu...
***

promite-mi o lumină în lacrimă și arunc
lumilor cheia
și jur credință bărbatului care
va naște-n mine femeia
ce dureros mi se pare/ce sfânt!
Că-ntr-o zi voi coborî
dintr-o piatră
cu-n genunchi sângerând...