Trăim în cimitire! Ce-s oare-aceste blocuri
De nu sicrie-n caturi? Când soarele apune,
Ne-ndeamnă către ele, din diferite locuri
Unde muncim în ziua, dorul de-ngropăciune.

Dar stai – e încă șase! Mai sunt asemeni nouă
Și alții. Se-ncropește un grup în berărie;
Și stăm si bem cu râvnă până se face nouă
Sau pân’ cădem sub masă în stadii de beție.

Ne clătinăm ca zombii. Duioasa despărțire,
C-o strângere de mână, și lungul drum spre groapă
Ne dezmembrează trupul intrat în putrezire,
În care viermii vremii cu duioșie sapă.

Vine curând și noaptea. Ne coborâm în criptă
Ca să primim răceala și palma vre’unei soațe
Ce stă în pragul ușii de multă vreme-nfiptă,
Stângând venin și ură cu înfoieli de cațe

Morală în litanii: de sete și de foame
Uităm; aperitivul îl digeram alene,
Tăcând, pentru-a închide incipente drame
Și măsurând pereții cu ochii printre gene.

Gustăm apoi otrava. De s-a sfârșit discursul,
C-o resemnare mută, în doliu, ne îmbie,
Spre masa – tragedia își urmărește cursul;
Se mută însă scena într-o bucătărie.

Ne-așteaptă-apoi sicriul. Pe catafalcul moale,
Ne culcă-ncet sfârșeala dar somnul nu mai vine,
Căci ne strivește soața cu cărnurile-i goale,
Dorind îmbrățisarea cu geamăt și suspine.

O scurtă agonie: cadavrul i se-ntinde
Livid și ne îngropă sub ea în revărsare;
Când totul se sfârșește și somnul ne cuprinde
Balena se întoarce și sforăie mai tare.

Cu gândul stins, o vreme, ne preocupă banul,
Și griji ce ne apasă, mai greu, pe zi ce trece;
E un coșmar și cade, tăcut, pe noi tavanul
Iar în cavou se face din ce în ce mai rece.

Capacul se închide trântit de oboseală;
Murim în spasme scurte și ne trezește ceasul
În cruda dimineață- o zi la fel de goală.
Ne părăsim cosciugul grăbind spre muncă pasul,

Din nou prin cimitire. Plutind printre morminte
Aceleași spectre stranii, ce n-au să mai învie
Ne însoțesc. Degeaba, căci vraja lor ne prinde,
Și ne plecăm cu râvnă, prinși sub necromanție.

Blestemul este veșnic. Nu vom avea nici parte,
De-odihnă, drept răsplată, căci nu avem iesire
Din ciclul ce se-nchide: de vom muri în noapte,
Vom învia în ziuă. Trăim în cimitire.

1.IX.2000