Toamnă, tu
și nopțile tale:
impecabile rătăciri
pe urma cuvintelor
îngălbenite
ce cad ascuțindu-se
până la țipăt
sub creionul tocit
desenându-te
tot din nimic...
Ești toamnă, tu
și-acest drum
dinspre larg , tremurând mereu
spre izvor...
La fiecare val
o durere; alt țipăt
îmi cade pe tâmple
umbrind a cocor...
Și, toamnă,
aproape tu,
continuă-ți veștedul
număr
acum,
când eu uit să fiu eu
și frunte și umăr:
când îngheț ,
când mă sting
sub retina-nfrunzită,
cu care te-ating...