se curbează timpul până devine adevărat
la fel de adevărat ca cele douăzecișipatru de ore
ale gândului cu tine

mă simt înconjurat de el ca de-o ploaie
mocănească ce-mi ține pe loc inima

nu mă împotrivesc adun de pe jos melcii
plecați pe faleză
nici atunci când cineva imi bate la geam
cu ciocanul nu ma împotrivesc doar
mă înclin puțin să nu-mi despart lacrima
de ceața alburie ca un ochi de bou


în umărul stâng o groapă adâncă
semnează moartea
ultimului zbor