Praf si fum se ridicau la cer.
Mergea,soptindu-si c-a gresit
Cand si-a dorit doar roua si mister,
Caci viata i-a inchis cararea catre infinit.

Tu nu mai stii acum,trist calator,
Daca vei mai ajunge teafar la final,
Te-ntrebi in van ce-nseamna viitor,
Cand ai primit in piept cuvantul ei mortal.

Era frumoasa,imbracata-n alb,
In valuri,precum vraja oceanului in zori,
Si-i auzeai,ca-n visuri,glasul slab
Ce te-a vrajit si te-a facut sa zbori.

De ai cazut,cu aripile frante
Si ti-ai zdrobit si inima-ntr-un vis,
Azi treci pe drumul cu zapezi topite
Dorind un han ce-a mai ramas deschis.

Rasufla usurat,azi nu mai ai speranta
S-o porti in spate cu impatimire.
Nesigur si traind in ignoranta
Nu vei mai fi dator nici cu-o uimire,

Caci tot ce-a fost doar taina si mister
In chipul de fecioara-al vietii
S-a dezlegat cu un pumnal de fier
Ce ti-a ucis toti anii tineretii.

Sterge incet sudoarea-ti de pe frunte
Si mergi,cu Dumnezeu,spre nicaieri,
Prin praf si fum,la cer crescute,
Fara macar paine si apa sa mai ceri.

Ce-a fost candva,s-a dus pentru vecie,
Chiar tu ai fost un pasager prin timp.
Nu regreta,caci nu a fost sa fie,
E totul frunza-n vant,clepsidra cu nisip.