prietenilor mei orăvițeni


e toamnă. pășim încet
să nu tulburăm vinul
stăm cuminți ca veninul în șerpi
pînă vine femeia
și ne toarnă în pahare.

apoi orașul nu e decît
un pantof vechi în care așteptăm
să coboare talpa lui Dumnezeu.

hai sus paharul prieteni
e toamnă

dragostea-i blîndă și pe furate
asemeni cailor mîngîiați pe gît
în nopțile cu lună plină.