Se lasa seara peste umerii mei goi…
Luna pare pregatita sa se arunce de pe cer.
Atata liniste , atata calm…
Atata armonie!

Un singur vaiet lung si leganat,
strabate inspre mine.
Un fel de agonie,
un fel de cantec indoliat , un fel de ruga smerita
a unui suflet flamand…

Si aud cum se apropie, cum ma atinge, cum ma doare
Il aud tremurand!

Se lasa seara peste umerii mei goi…
Luna pare pregatita sa se arunce de pe cer.
Atata liniste , atata calm…
Atata armonie!

Doar sufletul meu sfasiat mai respira din cand in cand.
S-a terminat…
Si niciodata n-o sa-l mai aud plangand.