ești stolul de păsări ce se sprijină
pe un picior nevăzut
în locul crucii îți pun la cap
o moară de vînt
să auzi cum
se macină în ea glasurile îngerilor
sufletul meu îți dă tîrcoale
ca lupii focului de hîrtie
flămîndă e noaptea
- în gura ei am găsit
inima uscată a lunii -
ce-i viața? ce-i moartea?
căderi repetate în golul din tine însuți
în timp ce sufletul ți-l adaugi
preaplinului din afară.