cern
în spatele casei am genunchii albi
născuți din gură
sita înfiptă în mâini
face vulcani mici de cenușă

ce frumoasă ești dincolo de gard
feliată de ulucile strâmbe

am primit un pahar cu apă
îl sorb
până cioburile se vor îndura
să mă cresteze adânc

din primul vulcan
a ieșit prima lavă
șopteau ei de la geamuri
în timp ce eu
ascundeam picăturile de sânge
agățate de mine

cu fața asta prăfuită
nu mă uit la nimeni