nu e nimeni aici strigătul se lovește de ziduri și moare
nu e nimeni aici doar elian trecând printre anotimpuri
încă un pas acoperind gâtul de lebădă mută al unei alte toamne
ar fi trebuit să fie altfel să trecem pe străzile acestor oameni fluturându-ne victorioși vârstele
să clădim castele și burguri de ceară
să desenăm ferestre cu fete roșii privind spre departe

nu e nimeni aici doar elian aprinzând felinare și cuvinte pentru mai târziu
bufonii au fost alungați magii dorm în casele părăsite de mult
infantele călătoresc spre țări îndepărtate
ar fi trebuit să așteptăm sărbătorile ninsoarea albastră și ultimii zei

nu e nimeni aici frigul desenează pe străzi alți oameni
alte povești alte întâmplări spre tâmple albind
elian va pleca iar spre tăcere căutându-și țările inocente
ar trebui să fie aceasta ultima plecare


când iarna orașului va aprinde colinzi pe la casele altora
când serile vor fi albe și vor muri tăcute înspre dimineți neauzite de nimeni
atunci se va ști
a trecut pe aici cu zâmbetul ei argintiu
elian