Între gânduri mi se refugiază
melodia pulsurilor salvatoare.
De aceea în creierul meu explozibili
sudează nopțile cu insomnii.
Și tăcerea prea caldă trezește
Orice din pustiul somnului.
Îmi e bântuită luna de soarele tău,
Lupii toți mi se trezesc să-ți urle lipsa,
Carnea toată mi se descarnează
Să-mi rămână eterul fizic al gândului…
Mă asalți cu ființa ta în fiecare iluzie,
Disperarea mă adulmecă cu haos,
Chiar și eternul de până acum
mi-a fost scăldat în fantoma ta
Ca să fiu un fel de Sisif
cu inima grea de așteptare
Să te poarte la infinit.
Până la trupesc și înapoi la eter.
Carnea mă doare de așteptarea ta:
Ah, cum mâna îți dorește mângâierea!
Ah, cum organul inimii se zbate!
Cum gâtul îți dorește buzele!
Cum ochii mei îți caută lumina…
Toate mi se descarnează înspre tine
Disperat, avid, pierdut și credincios…