știi, uneori mă gândesc la mine ca la o tăcere aspră arzându-și mocnit conturul
îmbătrânim, dana banu, ne petrecem timpul pe după umerii firavi
ne va ține de cald, ne va iubi într-o zi prea mult și ne va duce cu el spre departe

orașul acesta cu oamenii lui alunecând pe străzi inutil
o altă piatră însemnându-ne plecările, un alt veștmânt tristeții
mușcă nătâng din carnea noastră plictisul
iubirile dorm în cutii de carton colorate

știi, te privesc uneori peste umăr
cobor de-a lungul cuvintelor tale și renunț la încă o zi

crește iedera în liniștea aceasta înspăimântătoare a trupului
se face noapte, viscolește în penumbră gândul nostru spre capătul pământului trecând

mai bine să tăcem, e inutilă tresărirea aceasta
într-o lumină castă vom coborî în cele din urmă
discret
sângerând